Pariuri US Open: Sase romance prezente la startul ultimului mare slem al anului


O noua editie de US Open debuteaza azi la Flushing Meadows. Nu mai putin de sase romance sunt prezente la startul ultimului mare slem al anului. Din pacate, in sectiunea ATP nu avem nici un reprezentant, singurul jucator prezent in calificar, Marius Copil, fiind eliminat inca din primul tur.

In randurile de mai jos am analizat partidele jucatoarelor noastre si v-am oferit cateva idei de pronosticuri fundamentate statistic.

 

Irina Begu 1.78 vs Lesya Tsurenko  2.02

Begu incepe acest US Open din postura de favorita #21, de departe cea mai buna performanta a sa din intreaga cariera. Irina e foarte motivata sa faca un turneu bun la Flushing Meadows, aceasta fiind singurul turneu de mare slem unde nu a reusit sa depaseasca turul al doilea.

Begu a reusit in doua randuri sa atinga R2 la New York, insa e mult prea putin pentru potentialul ei. Sportiva noastra va juca cu ucrainianca Lesya Tsurenko, jucatoare clasata pe pozitia #99 WTA.

Romanca nu traverseaza o forma de moment foarte fericita, la ultimele trei turnee ea parasind competitia inca din primul tur. Nimic nu explica aceasta cadere a Irinei, mai ales ca ea venea dupa titlul castigat la Florianopolis in Brazilia.

A urmat apoi Olimpiada de la Rio, unde a fost eliminata de Hibino inca din primul tur, dupa trei seturi. Nici turneele americane post-Rio nu au fost mai fericite, la Cincinnati ea a fost scoasa din concurs de suedeza Larsson, tot dupa un meci de trei seturi, in timp ce la New Haven, Garcia a dispus de ea in minimum de seturi.

Nici Tsurenko nu se lauda cu performante mai bune la acest turneu american, cel mai bun rezultat al ei fiind turul al doilea, pe care l-a atins anul trecut. Forma de moment traversata de ucrainianca e contrastanta, 3 victorii in ultimele 7 meciuri jucate.

Ea a parasit Wimbledonul inca din primul tur, urmand sa faca o pauza de mai bine de o luna, pana la turneul de la Cincinnati, unde a avansat un tur, pana sa fie eliminata de Bacsinzky. Ea nu a fost prezenta la Jocurile de la Rio.

La New Haven ea a intrat in calificari, unde a trecut doua tururi, dispunand de Friedsam si Buyukakcay, urmand sa abandoneze in ultimul tur al calificarilor cu Chirico, in setul al doilea.

Starea ei medicala e oarecum incerta si nu stim daca problemele care au pricinuit acel abandon in urma cu 8 zile inca mai persista. Irina e condusa cu 1-2 in disputele directe cu Tsurenko, insa romanca a castigat ultimul meci direct, 2-1 in turul secund la Wimbledon, in 2015. Cota pentru un nou succes al Irinei e 1.78.

Acea partida s-a remarcat prin trei seturi foarte disputate, fiecare din ele continand minim 12 game-uri. Cota ca si in disputa de azi sa asistam la un prin set disputat, cu minim 10 game-uri, e 2.07.

 

Sorana Cirstea 1.78 vs Ana Bogdan 2.02

O disputa “nedreapta” intre doua jucatoare romance se va consuma inca din primul tur al turneului new-yorkez. Partea buna e ca avem garantata cel putin o prezenta romaneasca in turul al doilea, insa cu siguranta ea ar fi fost posibila si sub alte auspicii.

Sorana Cirstea, #86 WTA e o obisnuita a turneelor finale, ea laudandu-se cu prezenta cel putin in turul al treilea la toate cele patru mari slemuri. La US Open a reusit acest lucru o singura data si putem spune ca a fost cea mai datoare in performante.

Prezenta ei in runda a treia a fost realizata in cel mai bun an al carierei ei, 2009, cand a mai atins aceasta faza si la Wimbledon, respectiv sferturile de finala de la Roland Garros.

Sorana nu traverseaza o forma de moment prea buna. Ea a parasit inca din primul tur ultimul turneu la care a participat pe tabloul principal, se intampla la Bastad la sfarsitul lunii Iulie. Ea nu a fost prezenta la Rio, iar la ultimele doua turnee care s-au desfasurat, Cincinnati si New Haven, a jucat in calificari, unde a avansat cate un tur la fiecare turneu.

Turneul de la Flushing Meadows marcheaza debutul Anei Bogdan pe tabloul principal al unui mare slem. Jucatoarea noastra in varsta de 23 de ani ocupa locul #116, insa se afla intr-o incontestabila ascensiune.

Ea are un sezon excelent pe hard, unde a obtinut 9 victorii si a suferit doar 2 esecuri. Ea a jucat in semifinale la Florianopolis si pana sa ajunga pe tablou principal la New York a fost nevoita sa treaca trei tururi in calificari Ea a dispus de Kuwata (2-0), Bunaventure (2-1) si Abanda (2-1).

Sunt sanse bune sa vedem o disputa echilibrata intre cele doua jucatoare. Ana Bogdan are avantul si entuziasmul debutantului de partea sa, in timp ce Cirstea, chiar daca nu traverseaza o forma prea buna, are argumentul experientei si al jocurilor importante de la turneele finale.

Patru din ultimele sase meciuri ale Soranei s-au terminat in trei seturi, iar cota ca si azi sa asistam la un duel disputat, cu peste 21.5 game-uri, e 1.88 si reprezinta propunerea noastra pentru acest joc.

 

Barbora Strycova 1.30 vs Monica Niculescu 3.55 (LIVE-VIDEO LA UNIBET TV)

Partida dintre cehoaica Strycova si Monica Niculescu se anunta unul dintre cele mai disputate meciuri din primul tur al tabloului feminin.

Cele doua jucatoare se cunosc foarte bine si aceasta va fi a 8-a intalnire directa intre ele. Barbora si Monica s-au mai intalnit la US Open in turul secund din urma cu doi ani, jucatoarea din Cehia avand castig de cauza, in urma unui meci care a avut nevoie de set decisiv.

Cealalta intalnire dintre ele de la un mare slem s-a consumat in urma cu 9 ani, in calificarile de la French Open, meci in care Monica s-a impus in minimum de seturi. Observam ca fiecare din cele trei succese reportate de jucatoarea noastra in fata Strycovei au fost 2-0. Un nou succes similar e disponibil in oferta noastra la voarea 6.10.

Aflata la granita primelor 20 de pozitii WTA (#21), Barbora porneste cu statutul de favorita. Rezultatele ei din 2016 nu au rupt gura targului, in special cele din a doua parte a sezonului. Ea are pe hard 17 victorii si 10 esecuri. La ultimul turneu la care a fost prezenta, Cincy, a ajuns pana in optimi, unde a pierdut 0-2 cu Kerber.

Monica traverseaza un con de umbra si pare a nu se regasi. Prezenta la Rio, Moni a avansat un tur, abandonand in turul al doilea cu Kuznetsova din ratiuni medicale. Revenirea pe suprafta de joc a romancei nu a fost foarte fericita, in urma cu doua saptamani la Cincinnati ea a pierdut cu 0-2 in fata lui Nara, inca din primul tur.

Strycova e o jucatoare experimentata in varsta de 30 de ani care a performat la toate turneele de mare slem, atingand cel putin sferturile de finala. Mai mult decat atat, la editia de US Open din urma cu doi ani, ea a fost surprinza turneului, ajungand pana in semifinale.

Desi ne-ar place sa ne inselam, o vedem pe cehoaica superioara Monicai in prezent, in plus nu stim din punct de vedere medical cum se raporteaza sportiva noastra la un meci de mare slem. Un meci castigat la cel putin 5 game-uri diferenta de Barbora pare realizabil, iar cota e 1.78.

 

Kirsten Flipkens 8.00 vs Simona Halep 1.10 (LIVE-VIDEO la UNIBET TV)

Simona Halep e vazuta de agentiile de pariuri a treia favorita la castigarea US Open. Doar Serena Williams si Angelique Kerber sunt cotate mai bine ca sportiva noastra. Simo are cota 9.00 pentru a castiga la Flushing Meadows, respectiv 4.50 pentru a juca finala.

Jucatoarea noastra o va intalni in primul tur al acestui mare slem pe belgianca Kirsten Flipkens, o jucatoare experimentata a circuitului, capabila sa ii puna probleme romancei. Belgianca traverseaza o perioada relativ pozitiva, ajungand pana in optimi la Rio, in timp ce la New Haven a reusit sa atinga sferturile de finala, ea calificandu-se pe tabloul principal cu statutul de lucky looser.

Simona traverseaza o forma sportiva excelenta, iar seria de 13 victorii succesive vorbeste de la sine. Aceasta secventa prolifica a lui Halep a fost estompata de Kerber, in semifinalele turneului de la Cincinnati.

Simona o cunoaste foarte bine pe adversara ei din Belgia. Aceasta va fi a 5-a intalnire directa dintre cele doua. Precedentele patru au fost castigate fiecare de romanca, de fiecare data in minimum de seturi. Un nou succes al Simonei fara set cedat e disponibil la cota 1.33.

Mult mai atragatoare e cota pentru un prim set disputat, cu cel putin 10 game-uri. Acest tip de pariu are cota 2.95 si conform statisticii, are sanse mari de reusita. Fiecare set inaugral al precedentelor patru dispute directe dintre aceste jucatoare a depasit acest plafon.

In cazul in care va trece de Flipkens, Simona Halep ar putea intalni, cel mai probabil, urmatoarele adversare: Safarova/Gavrilova R2, Watson/Babos R3, Jankovic/Vesnina R4, respectiv  Serena Williams in sferturi.

 

Laura Siegemund 1.12 vs Patricia Tig 6.75

Patricia Tig marcheaza un alt debut romanesc pe tabloul principal al turneului de la New York. Dupa ce cu doua luni in urma avea sa joace pentru prima data la un mare slem, la Wimbledon, Patricia va marca aceasta realizare si la New York.

Romanca, clasata pe #128 WTA, o va intalni in primul tur pe nemtoaica Laura Siegemund, sportiva clasata in primele 30 de tenismene ale lumii. Laura e o jucatoare tipica de zgura, care nu se simte neaparat confortabil pe hard, iar acest lucru il observam in cifrele ei de anul acesta pe suprafata rapida: 9 victorii si 8 esecuri.

Ce-i drept, sunt cifre superioare  Patriciei, care a jucat 8 meciuri pe hard in 2016 si a castigat doar 2. Cele doua s-au mai intalnit in acest an in primul tur al turneului de la Charlseton, pe zgura. Nemtoaica a reusit sa castige cu 2-1 si sa revina in meci, dupa o replica foarte buna venita din partea lui Tig.

In ciuda clasarii bune in clasamentul WTA, Siegemund nu se lauda cu vreo performanta notabila la turneele de mare slem, dimpotriva, pana la turul III de la Australian Open din acest an ea nu a reusit sa depaseasca primul tur la nici unul din marile turnee, o performanta usor bizara pentru un #28 WTA.

Credem ca aceasta lipsa a experientei la turneele de mare slem ar putea lucra in favoarea jucatoarei noastre, pe care o vedem capabila sa se tina aproape de Siegemund si sa nu piarda la mai mult de 6 game-uri diferenta. Cota acestui pariu e 1.89.

Admitem insa ca nemtoaica traverseaza o forma de moment remarcabila, suferind un singur esec in ultimele noua partide pe care ea le-a disputat, vorbim de sferturile de finala de la Rio, unde a cedat cu 0-2 in fata surprinzatoarei castigatoare, Monica Puig.

Ea  legat succesul de la Bastad de o performanta solida la Rio, insa a decis sa nu participe la turneele premergatoare acestui US Open, la Cincy si New Haven.

Patricia nu a mai jucat un meci de aproape 3 luni si ramane de vazut cum se va prezenta la New York. Daca va juca tenisul de care stim ca e capabila, are sansa ei in fata Laurei, in caz contrar, probabil va ceda in minimum de seturi.