Everton vad in Vardy inlocuitorul ideal pentru Lukaku, pe care vor obtine £100m. "Vulpile" au pus ochii pe Sigurdsson


Everton au pus ochii pe Vardy



Jamie Vardy a avut sansa sa o paraseasca pe Leicester, dupa ce a devenit campion, Arsenal fiind echipa care l-a dorit cel mai mult vara trecuta. Jamie a optat insa sa mai ramana inca un an la Leicester, o decizie pe care nu stim daca o regreta sau nu.

Ronald Koeman il vede pe Vardy principalul inlocuitor pentru Romelu Lukaku, jucator care are sanse infime sa mai continue in tricoul "caramelelor". 

Everton sunt pregatiti sa ii ofere lui Vardy un contract cifrat in jurul cifrei de £100,000 pe saptamana, iar mutarea are sanse bune sa se realizeze din cauza relatiei foarte bune pe care o are cu Steve Walsh, omul care a parasit-o pe Leicester vara trecuta si care e actualul director sportiv al celor de la Everton. Clubul de pe Merseyside spera ca o oferta in jurul cifrei de £25m sa fie suficienta pentru a-i determina pe Leicester sa se desparta de Vardy.

 

Sidibe e dorit de Tottenham

Conform ultimelor zvonuri aparute, Kyle Walker se va transfera aproape sigur la Manchester City in aceasta vara. Kieran Trippier ar ramane singurul inlocuitor pentru acesta, iar Mauricio Pochettino stie ca nu se va putea baza doar pe fostul jucator al celor de la Burnley si va trebui sa mai transfere un fundas dreapta de valoare, pentru sezonul viitor.

Jucatorul la care managerul argentinian s-a gandit e Djibril Sidibe de la AS Monaco. Internationalul francez e un fundas polivalent care evolueaza preponderent pe partea dreapta, insa el a fost folosit cu succes si pe flancul stang, lucru care-l face o prioritate pentru Spurs.

Sidibe e un jucator de profil asemanator cu Walker si acesta reprezinta si pentru Manchester City o varianta de rezerva, in cazul in care transferul lui Walker nu se va perfecta. Fundasul celor de la Monaco a furnizat opt pase de gol si a avut trei goluri in sezonul trecut si inca mai are o marja de progres remarcabila. Daca Walker va fi transferat la City pentru o suma in jurul a £40m, foarte probabil va fi nevoie ca toti acesti bani sa fie reinvestiti integral in aducerea fundasului de la Monaco.

 

Starul celor de la Swansea ar putea fi inlocuitorul lui Mahrez

Un lucru e clar, Gylfi Sigurdsson o va parasi pe Swansea in aceasta vara. Starul echipei din Tara Galilor a avut evolutii excelente in sezonul recent incheiat si si-a castigat dreptul de a spera la o noua provocare. Fosta campioana Leicester e ultimul club care si-a anuntat intentiile de a-l transfera pe islandez.

Riyad Mahrez a declarat in presa ca doreste sa o paraseasca pe Leicester in aceasta vara, iar in schimbul sumei de transfer obtinute pe acesta, Leicester ar putea sa-l aduca pe Sigurdsson. Suma zvonita ar fi undeva in jurul a £25-£30m. 

Nu va fi usor pentru Leicester sa il aduca pe Gyfli, asta deoarece cluburi cu perspective mai mari si-au anuntat interesul de a-l transfera si cu siguranta acesta va spera la o echipa care sa isi propuna cupele europene. "Vulpile" spera sa compenseze printr-un contract fructos pe care sa i-l ofere fostului jucator al celor de la Tottenham.