Cine ar putea fi inlocuitorul ideal pentru Mourinho, daca acesta pleaca de la Chelsea?


Reusita lui Andy Carroll din week-endul trecut, ce a condus catre o istorica victorie a lui West Ham in fata lui Chelsea, a starnit rapid o imagine reprezentativa, care a facut furori pe mediile sociale. Fluierul final ne-a dezvaluit multe despre situatia actuala a lui Morinho, un tehnician incapabil sa stopeze seria de rezultate nesatisfacatoare a lui Chelsea. Lusitanul a fost trimis in tribune la pauza, in urma unei altercatii cu arbitrii. Solitudinea si dezolarea se citeau pe chipul lui Jose mai pregnant ca niciodata, iar imaginea de mai jos, surprinsa in momentul golului lui Carroll, e de-a dreptul iconica.

Dupa meci, Mourinho a refuzat sa discute cu presa, o mutare care in mod evident va aduce dupa sine si o amenda pentru club. Acest refuz de a comunica dezvaluie despre Jose faptul ca si-a pierdut increderea si ca nu vede o iesire palpabila din aceasta situatie. Sa fi venit acest refuz al interviului pe fondul faptului ca de aceasta data  chiar nu mai avea pe cine sa blameze, nici macar pe arbitrii? Nemanja Matic a comis doua faulturi stupide, care i-au adus o eliminare, iar din acel moment echipa a cazut definitiv.

Pe parcursul intregului week-end s-a vorbit intens despre un nou antrenor pe Stamford Bridge, presa avansand cateva nume. Pep Guardiola pare tentat de o noua provocare, dupa epoca la Bayern, in timp ce Carlo Ancelotti e actualmente fara angajament. Ramane de vazut ce decizie va lua Abramovich cu privire la controversatul tehnician care i-a adus titlul anul trecut.  

 

Ronald Koeman

Ceea ce e realizat olandezul la carma lui Sothampton poate fi considerat un lucru fenomenal. Ronald a demonstrat abilitati excelente si un fler extraordinar privind transferurile. Echipa sa joaca un fotbal incantator, placut ochiului, iar cand lucrurile merg prost, el nu ezita sa schimbe lucrurile. Stilul promovat de Koeman si ochiul sau la transferuri poate sa-l determine pe Abramovich sa ia in calcul serios numirea batavului in functia de manager la Chelsea.

Neavand un nume extraordinar, cu siguranta numirea lui ar face ca numerosi din fanii lui Chelsea sa strambe idn nas, insa deciziile de management ale sale ar putea sa le schimbe instant opinia. Aceasta posibila mutare ar putea sa-i schimbe definitiv cariera, iar antrenarea lui Chelsea si gestionarea unui buget ca al acestora, cu siguranta ar insemna o adevarata provocare. Are o experienta vitala in Premier League si pare prototipul candidatului ideal pentru de manager la oricare din echipele mari ale campionatului.

 

Pep Guardiola

Deloc surprinzator, Pep Guardiola a fost tehnicianul vehiculat prima data pentru postul de manager. Contractul sau cu Bayern va expira la finalul sezonului si pana in acest moment, ibericul nu a batut palma cu bavarezii pentru prelungire. In ciuda acestui fapt, Pep nu se grabeste si lasa timpul sa treaca si va analiza tacticos toate ofertele primite, insa nu ar trebui sa ne surprinda deloc faptul ca-l vom gasi in Munchen si pentru sezoanele viitoare.

La o prima vedere, Guardiola nu pare sa fie o solutie tocmai potrivita pentru Chelsea, cel putin pe termen scurt. Numirea sa ar schimba din temelii multe lucruri, in primul rand stilul echipei. Dintr-o formatie nemteasca conservatoare si pragmatica, a adus in Bavaria un stil de joc asemanator cu cel practicat de Barcelona, cele doua nume uriase antrenate de el. Ambele echipe pot fi considerate fanion pentru tarile lor, avand in spate un bazin fierbinte de fani, iar trecerea la Chelsea ar fi un pas mare inapoi, judecand strict din acest punct de vedere.

 

Antonio Conte

Aceasta mutare ar fi una extrem de interesanta atat pentru tehnician, cat si pentru club. Fostul antrenor al lui Juventus are un incontestabil pedigree de castigator, avand in palmares trei titluri obtine cu "batrana doamna", iar in prezent e selectionerul Italiei, cu care s-a calificat fara mari emotii la EURO 2016. Conte are un temperament coleric, care pretinde nivele ridicate de intensitate a efortului de la jucatorii sai, avand un stil foarte asemanator cu Jurgen Klopp.

Conte nu a antrenat niciodata in afara Italiei, din acest motiv decizia de a-l numi pe el ca urmatorul manager al echipei campioane din Premier League, ar trebui cantarita foarte bine.

 

Carlo Ancelotti

Italianul a mai antrenat-o pe Chelsea, insa finalul colaborarii dintre cele doua parti nu a fost unul prea roz. Italianul a fost dat afara "pe nedrept" in 2011, dupa ce terminase cu albastrii pe pozitia a doua in campionat. In primul sezon al sau, el a reusit eventul, insa totul a fost sters cu buretele un an mai tarziu, cand a fost inlocuit de tanarul Andre Villas Boas.

Foarte probabil, Ancelotti are prea multa mandrie si orgoliu incat sa accepte o revenire a sa la un club care nu s-a comportant elegant cu el, insa o ultima experienta a carierei in Premier League poate fi teribil de tentanta. Ar risca insa Chelsea o numire-bumerang de genul?

 

Diego Simeone

Fara echivoc, actualul manager al lui Atletico Madrid a realizat in ultimii ani in capitala Spaniei una din cele mai performante munci din fotbalul european. El a preluat o echipa fara posibilitati financiare si a transformat-o intr-o forta de temut a campionatului spaniol, castigand titlul si reusind sa sparga celebrul "duopolul" al fortelor din La Liga, asta pe langa faptul ca a jucat cu Atletico si o finala de Champions League.

Simeone a fost nevoit sa reconstruiasca de la sezon la sezon pe Vicente Calderon, iar statutul de challenger permanent, de outsider in fata granzilor din Spania, nu s-a schimbat prea mult, in ciuda titlului castigat in 2014. Stilul in care joaca echipa sa nu e unul dintre cele mai placute ochiului, insa compenseaza din plin printr-o eficienta extraordinara. E o discutie foarte interesanta cum i s-ar potrivi rolul de antrenor la o echipa cu forta financiara a lui Chelsea.